Revista Nr. 2
Coduri vestimentare intre real si imaginar
  • Coduri vestimentare între real și imaginar

                De modă vestimentară putem vorbi încă din Antichitate, când aceasta avea rolul de a evidenția diferențele de clasă, opulența sau capacitatea de seducție, și până în contemporaneitate când vestimentația nu mai înseamnă doar simpla etalare a veșmintelor în public, pe o scenă, ci implică un adevărat dialog între emițător (cel care poartă obiectele vestimentare) și receptor (cel care privește), precum și respectarea anumitor coduri, o emancipare a privirii.

                Numărul doi al revistei își propune să reflecteze asupra codurilor și a retoricii vestimentației care invadează într-un ritm de-a dreptul virulent spaţiul public, prin mijloacele de propagare a imaginii precum reclamele, panourile publicitare, dar și asupra veșmântului ca mărturie a unei epoci, prin intermediul căreia cititorul sau admiratorul unei opere de artă poate lua contact atât cu resorturile creative/universul creativ ale/al creatorului, cât și cu spiritul epocii sale.

     Axele de reflecție pentru numărul doi vor fi următoarele:

    1. Vestimentația – dimensiuni istorice, politice, sociale, etnice, religioase, etice

                De la peplumul și toga Antichității până la hainele inteligente de astăzi, istoria vestimentației s-a țesut într-o varietate de stiluri. Se poate vorbi despre rolul vestimentației ca accesoriu al corpului politizat, ca declarație de putere și intangibilitate sau ca spectacol electoral contemporan ce pune în scenă o vestimentație simbolizând cartea de identitate a politicianului ca om obișnuit, salvator, prezență elegantă.

                În plan social, vestimentația diferențiază categorii profesionale, dar și tipuri umane, angajând binomurile formal/informal, elegant/casual, anacronic/actual, cu gust/fără gust, conformist/nonconformist.

                În zona etnicului, analiza vestimentară poate evidenția pitorescul costumului popular sau al costumului rromilor, poate problematiza condiția femeii în islamism, precum  și percepția Occidentului  asupra practicilor  vestimentare orientale. 

                Veșmintele preoților ortodocși/catolici și iconografia creștină ilustrează funcția religioasă a vestimentației.

                De asemenea, practicile vestimentare, cu încărcătura lor de pudic/impudic, decent/indecent, pot angaja discuții plasate sub semnul eticului.

                Retorica publicitară se construiește adesea în funcție de mesajul hainelor purtate de personajele clipului, fie că se promovează un obiect vestimentar, fie că se prezintă un alt produs, ale cărui calități sunt în acord cu valorile conotate de aceste haine ale personajelor.

                Prezentările de modă oferă un subiect bogat pentru analiza vestimentară, axându-se pe teme precum inovația, funcționalitatea, luxul, spectacolul.

    1. Vestimentația în artă și literatură

                Literatura, de la basm și parabole până la romanele istorice sau SF,  tematizează simbolistica și funcțiile vestimentației. Hainele cele noi ale împăratului, veșmintele fermecate, mantii/coifuri ale invizibilității, uniformele utopice sau distopice, bizareriile vestimentare ale dandysmului, toate ilustrează modul în care funcționează imaginarul vestimentar în literatură.

                Pe de altă parte, în literatură și artă, vestimentația nu este asociată doar cu esteticul, ci funcționează și ca o categorie negativă prin cultivarea kitsch-ului, chiar a grotescului, așa cum se întâmplă cu tablourile lui Goya sau cu obiectele vestimentare purtate de personaje din literatura est-eurpeană. Pe lângă descrierea statului social sau moral al personajelor, inestetismul vestimentației este și un semn al transformărilor istorice (trecerea de la capitalism la totalitarism/dictatură) sau al frământărilor de ordin social (războiul).

    1. Costumul în teatru și artele spectacolului

                Costumul scenic apare odată cu tragediile antice, continuă cu procesiunile religioase din Evul Mediu și culminează cu carnavalurile și festivitățile de la curtea lui Ludovic al XIV lea. De la costumul sobru al Antichității, elogiat de Edward Gordon Craig în studiul său despre marionete, și până la costumul ca spectacol al zilelor noastre, istoria vestimentației trece prin diferite etape și este învestită cu diverse funcții începând cu aceea de critică a societății, ca în piesele lui Franck Wedekind sau Strindberg, și terminând cu redimensionarea personajului prin arta vestimentației. 

                În ceea ce privește vestimentația dansatorilor, ea este încorsetată la propriu până în perioada interbelică atunci când artiste ca Isadora Duncan sau Loïe Fuller revoluționează istoria costumului scenic prin renunțarea la corset, prin revenirea la lejeritatea costumului antic sau prin veșmintele de dimensiuni impresionante ce îi permit lui Loïe Fuller să execute spectaculosul dans al lebedei.