Revista nr.2 – Coduri vestimentare între real și imaginar

Indicații pentru autori: Articolele trimise spre publicare trebuie să fie originale, nepublicate parțial sau integral într-o altă revistă sau alt material cu caracter științific, în format tipărit sau online. Întreaga responsabilitate asupra originalității lucrării revine autorului, revista declinându-și orice responsabilitate cu privire la conținutul articolului.

Informații generale:

  1. Se acceptă lucrări în limbile Română, Engleză și Franceză.
  2. Revista se adresează în special doctoranzilor, însă sunt acceptate și articole ale profesorilor sau cercetătorilor.
  3. Articolele nu vor fi mai lungi de 4 pagini (spațiere la 1 rând), inclusiv bibliografia.
  4. Articolele în format Word vor fi expediate la adresa eu2018@gmail.com.
  5. Afilierea instituțională a autorului, funcția ocupată și adresa de email vor fi trecute în prima notă de subsol. Revista își rezervă dreptul de a suprima prezentările biografice prea lungi sau redundanțele fără a cere acordul autorului. Prin trimiterea articolului, autorul acceptă condițiile impuse de revistă.

Titluri:

  1. Titlul articolului va fi aliniat la dreapta și va fi urmat de numele autorului cu majuscule, prenumele fără majuscule.
  2. Afilierea instituțională (universitatea, facultate, departament și oraș) precum și adresa de email vor fi date ca notă de subsol.
  3. Font titlu: 14.
  4. Font subtitlu: 12.
  5. Subtitlurile nu vor fi numerotate.
  6. Rezumatul va fi de maxim 150 de cuvinte și va fi pus într-un document Word separat, împreună cu fotografiile (dacă este cazul).

Text: 

  1. Paginile vor fi numerotate.
  2. Font: Times New Roman, 12.
  3. Spațiere: 1.
  4. Aliniere:
  • Imagini:

Sunt acceptate doar fotografii/imagini creație proprie sau fără drepturi de autor. Numărul maxim de imagini per articol este de 3. În măsura în care acestea sunt originale, revista poate solicita autorului suplimentarea numărului de imagini.

Note:

  1. Notele vor fi date la finalul citatului după modelul (Blecher, 1970: 7) și nu în subsolul paginii. În subsol se vor reda doar comentarii ale autorului sau orice altă informație ce are relevanță pentru articol. Font pentru note de subsol Times New Roman, font 10, aliniere-0,5 mm.
  2. Citatele mai mari de 3 rânduri vor fi trecute într-un paragraf distinct, font 10, aliniere la 1 cm, fără ghilimele.
  3. Citatele ce nu depășesc 3 rânduri vor fi date în text și vor fi marcate prin ghilimele „…”.
  4. Orice observație privitoare la citate va fi marcată prin paranteze pătrate [ ].
  5. Titlurile de cărți sau de lucrări științifice vor fi scrise în italice.
  6. Doar autorii și lucrările din note se vor regăsi în bibliografie.
  7. Dacă citatea este indirectă, ea va fi precedată de apud.
  8. Pentru articolele în limbă străină se vor adopta normele de redactare specifice limbii române, fără spațiere înainte de semnele duble (: ; ! ?).

Bibliografie:

  1. Font: Times New Roman, 10, hanging.
  2. Pentru cărți:

BLECHER, M. (2008), Inimi cicatrizate, Cluj-Napoca, Limes.

  1. Pentru antologii:

Alewyn, Richard (1968), “Anatomie des Detektivromans”, in Jochen Vogt (ed.) (1998), Der Kriminalroman. Poetik.Theorie. Geschichte, München, pp. 52-72.

  1. Pentru ziare/reviste:

CESEREANU, Ruxandra (2009), „O aniversare întârziată: M. Blecher. Corps, os, piele, sânge”, în Steaua 12, pp. 7-9.

  1. Surse de pe internet:

Se recomandă evitarea bibliografiei web. Dacă referința este absolut necesară ea se va face sub forma:

NUME, prenume (an), data, Titlul [online] accesat la data de [data].

 

  • Coduri vestimentare între real și imaginar

                De modă vestimentară putem vorbi încă din Antichitate, când aceasta avea rolul de a evidenția diferențele de clasă, opulența sau capacitatea de seducție, și până în contemporaneitate când vestimentația nu mai înseamnă doar simpla etalare a veșmintelor în public, pe o scenă, ci implică un adevărat dialog între emițător (cel care poartă obiectele vestimentare) și receptor (cel care privește), precum și respectarea anumitor coduri, o emancipare a privirii.

                Numărul doi al revistei își propune să reflecteze asupra codurilor și a retoricii vestimentației care invadează într-un ritm de-a dreptul virulent spaţiul public, prin mijloacele de propagare a imaginii precum reclamele, panourile publicitare, dar și asupra veșmântului ca mărturie a unei epoci, prin intermediul căreia cititorul sau admiratorul unei opere de artă poate lua contact atât cu resorturile creative/universul creativ ale/al creatorului, cât și cu spiritul epocii sale.

     Axele de reflecție pentru numărul doi vor fi următoarele:

    1. Vestimentația – dimensiuni istorice, politice, sociale, etnice, religioase, etice

                De la peplumul și toga Antichității până la hainele inteligente de astăzi, istoria vestimentației s-a țesut într-o varietate de stiluri. Se poate vorbi despre rolul vestimentației ca accesoriu al corpului politizat, ca declarație de putere și intangibilitate sau ca spectacol electoral contemporan ce pune în scenă o vestimentație simbolizând cartea de identitate a politicianului ca om obișnuit, salvator, prezență elegantă.

                În plan social, vestimentația diferențiază categorii profesionale, dar și tipuri umane, angajând binomurile formal/informal, elegant/casual, anacronic/actual, cu gust/fără gust, conformist/nonconformist.

                În zona etnicului, analiza vestimentară poate evidenția pitorescul costumului popular sau al costumului rromilor, poate problematiza condiția femeii în islamism, precum  și percepția Occidentului  asupra practicilor  vestimentare orientale. 

                Veșmintele preoților ortodocși/catolici și iconografia creștină ilustrează funcția religioasă a vestimentației.

                De asemenea, practicile vestimentare, cu încărcătura lor de pudic/impudic, decent/indecent, pot angaja discuții plasate sub semnul eticului.

                Retorica publicitară se construiește adesea în funcție de mesajul hainelor purtate de personajele clipului, fie că se promovează un obiect vestimentar, fie că se prezintă un alt produs, ale cărui calități sunt în acord cu valorile conotate de aceste haine ale personajelor.

                Prezentările de modă oferă un subiect bogat pentru analiza vestimentară, axându-se pe teme precum inovația, funcționalitatea, luxul, spectacolul.

    1. Vestimentația în artă și literatură

                Literatura, de la basm și parabole până la romanele istorice sau SF,  tematizează simbolistica și funcțiile vestimentației. Hainele cele noi ale împăratului, veșmintele fermecate, mantii/coifuri ale invizibilității, uniformele utopice sau distopice, bizareriile vestimentare ale dandysmului, toate ilustrează modul în care funcționează imaginarul vestimentar în literatură.

                Pe de altă parte, în literatură și artă, vestimentația nu este asociată doar cu esteticul, ci funcționează și ca o categorie negativă prin cultivarea kitsch-ului, chiar a grotescului, așa cum se întâmplă cu tablourile lui Goya sau cu obiectele vestimentare purtate de personaje din literatura est-eurpeană. Pe lângă descrierea statului social sau moral al personajelor, inestetismul vestimentației este și un semn al transformărilor istorice (trecerea de la capitalism la totalitarism/dictatură) sau al frământărilor de ordin social (războiul).

    1. Costumul în teatru și artele spectacolului

                Costumul scenic apare odată cu tragediile antice, continuă cu procesiunile religioase din Evul Mediu și culminează cu carnavalurile și festivitățile de la curtea lui Ludovic al XIV lea. De la costumul sobru al Antichității, elogiat de Edward Gordon Craig în studiul său despre marionete, și până la costumul ca spectacol al zilelor noastre, istoria vestimentației trece prin diferite etape și este învestită cu diverse funcții începând cu aceea de critică a societății, ca în piesele lui Franck Wedekind sau Strindberg, și terminând cu redimensionarea personajului prin arta vestimentației. 

                În ceea ce privește vestimentația dansatorilor, ea este încorsetată la propriu până în perioada interbelică atunci când artiste ca Isadora Duncan sau Loïe Fuller revoluționează istoria costumului scenic prin renunțarea la corset, prin revenirea la lejeritatea costumului antic sau prin veșmintele de dimensiuni impresionante ce îi permit lui Loïe Fuller să execute spectaculosul dans al lebedei.